La punctul B, au avut de redactat un text argumentativ despre „dacă greutățile vieții pot îngreuna sau nu realizarea responsabilităților față de familie". La subiectul II, absolvenții au avut de comentat poezia „Drum", de Ion Vinea, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Drum este o poezie scrisă de Ion Vinea ce se regăsește în volumul Ion Vinea Versuri Alese. Drum - poezie Limpede vârtej în cerul nostruanii ca un stol ne însoțescFragede au fost potecileAcum privirea ta luminează înainteAscultă cum îngână fântânilecuvintele rămase din trecutce cumin
Cât despre poezia „Drum" de Ion Vinea, de la subiectul al II-lea, în baza căreia absolvenții au trebuit să rezolve mai multe cerințe, profesoara Achim spune că ar fi putut să-i încurce. „Ion Vinea nu este cel mai accesibil poet. El este mai avangardist", adaugă profesoara. „I-au debusolat cu nuvela"
Ion Vinea, Orizonturi Ideea poetică reprezintă mesajul central al textului, iar mijloacele artistice înglobează totalitatea de elemente menite să contureze mesajul central. În creația lirică Orizonturi de Ion Vinea se identifică o meditatie pe tema conditiei umane în raport cu inexorabilul timp.
Ion Vinea s-a născut pe 17 aprilie 1895 în localitatea Giurgiu. Pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, poet român în vecinătatea mișcării literare de avangardă.După absolvirea liceului \"Sfântul Sava\" din București, frecventează cursurile Facultății de Drept, mai întâi la București, apoi la Iași, unde își ia diploma de licență.
Vay Tiền Trả Góp Theo Tháng Chỉ Cần Cmnd Hỗ Trợ Nợ Xấu.
drum de ion vinea